O grădiniță din Nisporeni produce apă caldă folosind panouri solare

La grădinița „Povestea” din orașul Nisporeni a fost instalat sistemul termic pe bază de panouri solare pentru producerea apei calde. Ceremonia de darea în exploatare a centralei termice a avut loc vineri, 11 august. Pentru realizarea lucrărilor, proiectul „Energie şi Biomasă” al UE a prevăzut 84,5 mii de euro, transmite IPN.

Colectoarele solare au înlocuit cazanul vechi care era pe gaze naturale. Noul sistem are o capacitate de 4 mii de litri pe zi și reglează automat temperatura apei, pentru a evita supraîncălzirea în zile toride sau dezvoltarea bacteriilor atunci când temperatura apei din rezervor este joasă. Pe timp de iarnă vor fi funcționale trei surse alternative de încălzire a apei menajere: de la colectoare solare, de la sistemul de încălzire pe biomasă și de la sursa electrică clasică.

În cadrul proiectului, din alte surse adunate, aproape 15 mii de euro, în scopul îmbunătățirii eficienței energetice a clădirii, au fost termoizolați 2500 de metri pătrați. Totodată, au fost instalate geamuri termopan, a fost termoizolat acoperișul și modernizat sistemul interior de încălzire. Grădinița „Povestea” este frecventată de peste 270 de copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.