Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” va acorda familiilor victimelor deflagrației din bulevardul Moscova câte 40 de mii de lei. Reprezentanții fundației vor lua legătura cu familiile și cu autoritățile pentru a stabili și alte modalități de sprijin, în funcție de necesitățile existente.
„Regret nespus tragedia din sectorul Râșcani. Le transmit condoleanțe tuturor familiilor și apropiaților celor decedați în urma exploziei, iar răniților le doresc sănătate și putere să-și revină cât mai repede. Dincolo însă de gândurile noastre de solidaritate, oamenii care au suferit în urma acestei tragedii au nevoie și de ajutor concret”, a scris liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pe o rețea de socializare.
Patru oameni, inclusiv un copil de patru ani, au murit în urma deflagrației din seara zilei de 6 octombrie. La Institutul de Medicină Urgentă, în Secția reanimare, cu arsuri grave și poli-traumatisme este internată o tânără de 33 de ani, în locuința căreia s-a produs explozia. La spital se mai află un pompier rănit în timpul intervenției la fața locului, o pacientă cu traumatism cranio-cerebral și o persoană cu reacții post-stres.