O angajată a Consiliului raional Râşcani şi soţul său ajung pe banca acuzaţilor, învinuiţi de trafic de influenţă şi excrocherie. Procuratura Anticoruptie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit celor constatate de procurori, în perioada iulie 2013 – septembrie 2015, susţinând că poate influenţa responsabilii din cadrul comisiilor raionale şi inspectorii Curţii de Conturi, precum şi ai Inspecţiei Financiare de pe lângă Ministerul Finanţelor, învinuita a pretins şi primit bani ce nu i se cuvin de la două persoane care au solicitant compensaţii ca urmare a represiunilor politice. În total, potrivit procurorilor, inculpata a primit de la cei doi solicitanţi 230 de mii de lei, sumele fiind transmise inclusiv prin intermediul soţului său. Banii estorcaţi şi primiţi de la solicitanţi proveneau inclusiv din sumele aprobate şi alocate spre plată în calitate de compensaţii băneşti pentru victimele represiunilor politice reabilitate.
De asemenea, aceasta mai este învinuită că, la începutul lunii martie curent, acţionând în complicitate cu soţul său, sub pretextul existenţei unui control din partea organelor de control ale statului ce verifică dosarele persoanelor solicitante de compensaţii băneşti ca urmare a represiunilor politice comise în privinţa rudelor acestora, prin înşelăciune a pretins de la aceleaşi persoane, beneficiare de asemenea compensaţii, încă opt mii lei. Pentru această sumă, inculpata le-a promis să intervină pe lângă comisia de control pentru a nu le micşora cuantumul indemnizaţiilor calculate şi aprobate spre achitare.
La demersul Procuraturii Anticorupţie, inculpata a fost suspendată provizoriu din funcţie, în prezent fiind cercetată în stare de arest la domiciliu, iar soţul acesteia, care este pensionar MAI, are interdicţia de a părăsi ţara. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă până la şase ani de închisoare.