O fostă viceministră din Moldova, actriță într-o peliculă româno-italiană

Ana Vasilachi, prima femeie viceministru al apărării Republicii Moldova (2013-2015), interpretează rolul ministrei de externe a țării noastre în „Leon 2”, o producție româno-italiană sub regia lui Virgil Asoltanei.

„Sunt doamnă, sunt mamă, sunt cea mai fericită bunică din lume, o întruchipare a femeii care poate reuși în toate domeniile (...) Noi, femeile din Republica Moldova, din diaspora, putem îmbina rolul de politician, bunică, de ce nu, și actriță”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Ana Vasilachi, care a deținut în trecut un șir de funcții publice, inclusiv consilieră CMC și deputată în Parlamentul de la Chișinău.

„Implicarea noastră, a femeilor, este importantă atât în familie, cât și în viața publică. Stimate doamne, să avem mai multă încredere, să fim mai vocale, mai curajoase și mai implicate în viața socială și politică, în pofida tuturor provocărilor”, a îndemnat Ana Vasilachi.

În prima parte a filmului, personajul titular, interpretat chiar de regizorul-producător, luptă în stil „Commando” pentru a-și elibera fiica din ghearele mafiei italiene. A doua parte este abia în producție, iar conținutul scenariului rămâne deocamdată un secret. Pe lângă talente din diaspora română și moldoveană din Italia, în film apare și actorul italian Giuseppe Cascella.

Ana Vasilachi spune că, apărând alături de actori din diaspora, filmul i-a revocat ideea unirii Basarabiei cu România. Virgil Asoltanei a preluat ștafeta, spunând că se mândrește cu rădăcinile sale moldovene de pe ambele maluri ale Prutului. Producătorul spune că pentru a doua parte a filmului ar vrea să facă un casting și la Chișinău, adăugând Republica Moldova la geografia peliculei, care cuprinde locații din Italia, România, Franța și Monaco.

Potrivit lui Virgil Asoltanei, „Leon” a rulat în cinematografe din România și pus pe post de câteva televiziuni, inclusiv Sky, Digital, Digitale Terrestre Italia. Regizorul-producător spune că așteaptă și propuneri de colaborare din Republica Moldova.

Conferința se desfășoară în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Conținutul conferinței de presă nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.