O formaţiune politică solicită demisia procurorului general

Partidul Social Democrat (PSDM) solicită Parlamentului să efectueze un control parlamentar asupra legalităţii şi admisibilităţii acţiunilor organelor procuraturii, şi a cerut demisia procurorului general Valeriu Balaban. Potrivit unui comunicat al formaţiunii, PSDM a sesizat Parlamentul şi Procuratura Generală privind acţiunile anticonstituţionale şi ilegale de intimidare a liderilor PSDM, în special a preşedintei Consiliului Naţional PSDM Loretta Handrabura, întreprinse recent de organele procuraturii. Aceste acţiuni au avut loc în baza ordonanţei PG care prevede efectuarea controlului respectării legislaţiei de către organizaţiile obşteşti, activitatea cărora este orientată la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, mitingurilor şi altor acţiuni de protest. În sesizarea către Procuratura Generală, PSDM a cerut explicaţii privind legalitatea emiterii ordonanţei menţionate şi a acţiunilor colaboratorilor procuraturii. La 4 noiembrie, PSDM a organizat în scuarul Operei Naţionale un miting de protest împotriva urmăririi penale ilegale a liderului PSDM Eduard Muşuc. Acest miting a fost în prealabil autorizat de către Primăria mun. Chişinău . Pe data de 22 noiembrie, Loretta Handrabura şi membrul PSDM Andrei Dmitriev au fost citaţi să se prezinte la procuratura sec. Buiucani pentru a da explicaţii cu privire la participarea lor la mitingul de protest. Lor li s-au cerut explicaţii dacă în cadrul mitingului au răsunat şi de către cine anume au fost scandate lozincile «Libertate», «Democraţie», «Jos comuniştii», «Jos regimul».

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.