O formaţiune politică acuză guvernarea că ar bloca acordarea unor ajutoare umanitare internaţionale Găgăuziei

Mişcarea social-politică „Ravnopravie” acuză guvernarea şi, în special, preşedintele Vladimir Voronin de faptul că ar fi blocat acordarea unor ajutoare umanitare din partea Rusiei pentru UTA Găgăuzia. Declaraţia a fost făcută miercuri, 5 martie, în cadrul unei conferinţe de presă de către liderul formaţiunii, Valeri Climenco, transmite Info-Prim Neo. El a spus că sudul R. Moldova, inclusiv Găgăuzia, au avut cel mai mult de suferit în urma secetei din vara anului 2007. Ca răspuns la adresările conducerii de vârf, precum şi ale başcanului Mihail Formuzal, Rusia a decis să acorde ajutor umanitar în sumă de circa 50 mln de dolari. Potrivit lui Climenco, conducerea R. Moldova, la comanda preşedintelui Vladimir Voronin, a refuzat să primească ajutorul, argumentând că în ajunul alegerilor (în autonomie la 16 martie se vor desfăşura alegeri pentru Adunarea Populară – n.r.), acesta i-ar face publicitate lui Mihail Formuzal şi candidaţilor susţinuţi de başcan. „Astfel, ajutorul care trebuia să vină la finele lunii februarie – începutul lunii martie a rămas în depozite, iar bătrânii şi copii din regiune continuă să fie flămânzi”, a declarat sursa citată. Climenco a opinat că această situaţie ar putea influenţa asupra poziţiei Rusiei în reglementarea conflictului transnistrean. De asemenea, este posibil că Transnistria va învăţa din „experienţa” Găgăuziei şi, în general, va refuza orice negocieri pe viitor, a concluzionat Climenco.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.