O firmă austriacă va construi 300 de staţii de aşteptare a transportului public în capitală

Firma austriacă “EPA MEDIA” va construi în municipiul Chişinău 300 de staţii de aşteptare transportului public urban, în urma unui concurs anunţat de municipalitate.. „EPA MEDIA” este singurul agent economic care a depus o ofertă de participare la concurs în cadrul proiectului de parteneriat public privind construirea şi iluminarea staţiilor, în complex cu oferirea posibilităţii de amplasare a dispozitivelor de publicitate exterioare. Compania este dispusă să investească în acest proiect 8 milioane de euro. Şefa Direcţiei evidenţă contabilă şi analiză economică, Eugenia Ciumac spune că firma austriacă s-a angajat să achite, în anul curent, în bugetul municipal, 6 milioane de lei, alte 9 milioane urmând să fie transferate anul viitor. Conducerea firmei a anunţat că poate să înceapă construcţia staţiilor de aşteptare în termen de 24 de ore de la semnarea contractului care în prezent este perfectat. Potrivit Eugeniei Ciumac, documentul urmează a fi semnat de primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu. Pe 28 decembrie, când a expirat termenul de depunere a ofertelor în cadrul acestui concurs, Primăria a prelungit cu 20 de zile termenul de participare, pe motiv că şi-a anunţat participarea doar firma austriacă. Investitorul declarase atunci că în asemenea caz îşi retrage oferta, acuzând o problemă de încredere faţă de autorităţile publice locale de la Chişinău. Negocierile cu Primăria privind construcţia staţiilor de aşteptare au durat circa 4 luni. În opinia primarului interimar, Vasile Ursu, agenţii economici locali nu ar fi participat la concurs din cauza “condiţiilor de participare prea aspre şi a cerinţele prea mari ale municipalităţii”. Potrivit sursei citate, bugetul municipal va beneficia în anul curent de doar 1 milion de lei din plasarea publicităţii de către agenţii economici locali, în acelaşi timp, în oraş creându-se un adevărat haos în acest domeniu. Ursu susţine că în prezent este imposibil de a conlucra cu aceşti agenţi economici care, spune acesta, nu aduc nimic în buget şi nimic folositor oraşului. În schimb, firma austriacă va construi cele 300 de staţii de aşteptare, iar autorităţile municipale vor propune investitorului străin să construiască staţii şi în localităţile suburbane ale municipiului, a mai spus Ursu. Primarul interimar a declarat, în cadrul şedinţei comisiei de concurs, că în capitală ar fi circa 2700-4000 de panouri de publicitate, iar administraţia publică locală a prelungit doar pentru 1 700 dintre ele autorizaţiile pentru acest an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.