O femeie de 47 de ani, împreună cu fiul de 25 de ani, au fost reținuți fiind suspectați că au omorât concubinul femeii. Potrivit poliției, cei doi au îngropat cadavrul în grădina casei pe care o închiriau în comuna Drăsliceni, raionul Criuleni, transmite IPN.
În locuința din Drăsliceni familia locuia de șase luni. Potrivit materialelor anchetei, în ianuarie, ca urmare a unui conflict iscat între concubini, femeia împreună cu fiul, i-au aplicat bărbatului lovituri cu pumnii şi picioarele. Apoi, legându-i mâinile și picioarele, l-au lăsat să zacă. A doua zi, suspecții au dus cadavrul în beci pentru câteva zile. Ulterior, l-au îngropat în spatele casei.
Oamenii legii au exhumat cadavrul, iar principalii suspecți au fost reținuți. Audiați de poliție, femeia și feciorul, locuitori ai raionului Râșcani, și-au recunoscut vina.
Pentru omor intenționat femeia și tânărul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.