O femeie din Chişinău îşi acuză fostul soţ că a abuzat-o sexual pe fiica lor minoră timp de mai mulţi ani. Femeia a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că procurorii şi poliţiştii o evită, ceea ce a făcut-o să se adreseze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), transmite IPN.
Femeia a povestit că în 2003 şi-a surprins soţul violând-o pe fiica lor de 17 ani. Mai târziu fata i-a mărturisit că este abuzată sexual de bărbat de când avea 12 ani, uneori chiar şi de faţă cu fratele mai mic. Femeia a mai spus că ancheta iniţiată la insistenţa ei a durat 7 ani, după care dosarul a fost închis din lipsă de probe. În aceeaşi perioadă bărbatul a fost cercetat penal şi pentru furt şi huliganism, dar nu a ajuns să fie condamnat pentru că ar fi mituit oamenii legii. La sfârşitul lunii mai curent, bărbatul a fost din nou arestat pentru furt.
Chiar dacă se află în arest, femeii îi este frică că şi de această dată bărbatul va scăpa basma curată. Aceasta susţine că, deşi au existat destule probe pentru ca bărbatul să fie judecat anterior pentru pedofilie: mărturiile fiicei, ale feciorului şi ale altor câtorva familii care s-au aflat în aceeaşi situaţie, bărbatul a scăpat fără condamnare.
Femeia s-a adresat la CEDO, iar în luna mai instanţa i-a comunicat cauza Guvernului.
Femeia a mai spus că bărbatul său este proprietarul unui local din Chişinău, în care deseori sunt văzuţi consumatori de droguri, dar şi minori din familii social-vulnerabili. Femeia este sigură că soţul său abuza sexual şi de aceşti copii.
Fiodor Ghelici, preşedintele asociaţiei obşteşti „Moldova Mea”, care oferă consultanţă femeii, a spus în aceeaşi conferinţă de presă, că în Moldova banul face legea, iar procurorii, judecătorii şi poliţiştii sunt cei mai corupţi din ţară. Potrivit lui Feodor Ghelici, guvernanţii din Republica Moldova, în loc să lupte cu pedofilii, alocă bani în reforme inutile, cum s-a arătat a fi reforma justiţiei şi cea a poliţiei. Preşedintele „Moldova Mea” a mai spus că, având oameni coruptibili la conducere, instituţiile statului nu au cum să apere cetăţenii ţării.