O femeie dispărută de acasă a fost descoperită moartă într-o fântână

O femeie de 50 de ani a fost găsită moartă într-o fântână din satul Sturzovca, raionul Glodeni. Rudele au comunicat poliției că aceasta a dispărut de acasă pe 17 mai.

Solicitată de IPN, Mariana Beţivu, ofițer de presă al Inspectoratului General al Poliției, a comunicat că pe corpul femeii nu sunt semne de moarte violentă.

Potrivit rudelor, femeia era pacienta Spitalului de psihiatrie din Bălți, iar pe 13 mai a fost adusă acasă.

Cauza exactă a morții va fi stabilită în cadrul unei expertize medico-legale care a fost dispusă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.