O femeie din Ucraina a fost reținută după deconspirarea drogurilor estimate la 6,6 mln lei

O femeie din Ucraina, care a condus un microbuz din Odesa prin Palanca, a fost reținută după deconspirarea drogurilor estimate la  6,6 milioane de lei. Inspectoratul General al Poliției precizează că drogurile de tip alfa-PVP, cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca halucinații, au fost astfel camuflate în patru motoare electrice pentru pomparea apei, ambalate în 21 pachete. Cantitatea totală a drogurilor este de 11 kg și au fost introduse în țară în ziua de duminică, transmite IPN.

Femeia are vârsta de 41 de ani. După ce a traversat frontiera, în baza măsurilor de investigație, microbuzul pe care îl conducea a fost oprit de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Drogurile au fost indisponibilizate ca probă la dosarul penal, iar microbuzul a fost ridicat în calitate de mijloc folosit la comiterea faptei, pentru eventuala confiscare în folosul statului.

Ulterior demersului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea femeii în arest preventiv pentru 20 de zile. Urmărirea penală continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE