O femeie de 34 de ani din satul Paustova, raionul Ocnița, s-a prăbușit într-o fântână din localitate cu adâncimea de 15 metri. Pentru a o scoate a fost nevoie de intervenția salvatorilor. Femeia a fost transportată la spital, viața ei fiind în afara oricărui pericol.
Surse din cadrul Primăriei comunei Lipnic au declarat pentru IPN că femeia suferea periodic crize emoționale și nu este exclus că ar fi încercat să se sinucidă. Ea este mama unui copil de opt ani.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, de la începutul anului, salvatorii și pompierii au salvat peste 20 de persoane din fântâni și bazinele acvatice din țară. Salvatorii îndemnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 901 în cazul în care cineva se află într-o situație de risc.