O femeie din capitală este bănuită că a înşelat cel puţin 20 de oameni

O femeie din capitală este bănuită de săvârşirea unui şir de escrocherii. Direcţia Poliţie a municipiului Chişinău anunţă că, prin înşelăciune şi abuz de încredere, bănuita, în vârstă de 33 ani, ar fi luat de la cel puţin 20 de persoane câte 350-400 de euro sub pretextul perfectării vizelor şi actelor necesare pentru angajarea în câmpul muncii peste hotarele ţării, transmite IPN.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, s-a constatat că femeia închiria un oficiu în sectorul Râşcani, unde ar fi perfectat acte dubioase de plecare peste hotarele ţării. Drept dovadă că clienţii au achitat sumele solicitate, femeia le elibera bonuri de plată, dar care nu aveau nicio valoare juridică.

Victimele au declarat la poliţie că, ajunse peste hotare, nu au obţinut locul de muncă promis de femeie, întrucât angajatorul nu a răspuns la telefon. Reveniţi în ţară, oamenii au încercat fără succes să-şi întoarcă banii cheltuiţi.

În privinţa bănuitei au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru escrocherie, care prevăd amenzi în mărime de 10 la 20 de mii de lei sau închisoare de la 2 până la 6 ani. Potrivit deciziei instanţei de judecată, bănuita este cercetată penal în stare de libertate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.