O femeie de 54 de ani a murit după ce automobilul în care era pasageră a fost lovit de o altă mașină. Impactul s-ar fi produs după ce șoferul din a doua mașină, efectuând manevra de întoarcerea de pe acostament, nu s-a asigurat, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției menționează că accidentul rutier s-a produs astăzi în comuna Băcioi din municipiul Chișinău. Preliminar, la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 60 de ani, efectuând manevra de întoarcerea de pe acostament, nu s-a asigurat. Ca urmare mașina s-a ciocnit cu un automobil condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani. Atât el, cât și pasagera sa de 54 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La scurt timp, femeia a s-a stins din viață.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.