O femeie de 31 de ani a murit lovită de fulger

O femeie de 31 de ani, din satul Glinjeni, raionul Făleşti, a fost lovită mortal de fulger, duminică, 15 iulie, iar soţul ei a ajuns la spital. Cuplul avea doi copii. Surse din cadrul Primăriei Glinjeni au declarat pentru Info-Prim Neo că femeia şi soţul său s-au dus pe şesul de la marginea satului să aducă viţelul acasă. Acolo s-a întâmplat tragedia. Se presupune că cei doi aveau cu ei telefoane mobile pornite. Deocamdată nu se cunoaşte dacă şi bărbatul a fost atins de fulger sau s-a apropiat de femeie să o ajute. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă. Familia creştea doi copii, o fetiţă de 3 ani şi un băiat de 11 ani. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, de la începutul anului au fost înregistrate 7 cazuri în care persoane au fost lovite de fulger. Salvatorii recomandă populaţiei să evite aflarea în spaţii neacoperite când plouă cu descărcări electrice. În urma ploii de duminică peste o sută de localităţi din 13 raioane au rămas fără energie electrică, iar alte 7 localităţi din 4 raioane au rămas fără conexiune de la telefonia fixă. În mai multe localităţi din 12 raioane au fost doborâţi peste 100 de copaci, care au blocat mai multe străzi şi au avariat trei conducte de gaz. Au mai fost deteriorate acoperişurile a peste 30 case particulare, 2 case de cultură, 7 instituţii de învăţământ şi a două primării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.