O femeie a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane

O femeie din Străşeni a fost condamnată la 8 ani privaţiune de libertate pentru trafic de fiinţe umane. Aceasta a racolat o cunoştinţă, căreia i-a promis un loc de muncă la hotel, dar femeia a ajuns să fie obligată să se prostitueze, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în februarie 2013, inculpata, de 23 de ani, i-a promis cunoştinţei sale că o va angaja la muncă într-un hotel din Cipru, unde va fi plătită cu 1400 de euro lunar. Tânăra a cerut de la victimă 2 mii de lei şi 200 de euro pentru perfectarea actelor, iar câteva zile mai târziu i-a organizat deplasarea în Turcia. Victima a fost minţită că va face o escală în Istanbul, după care va ajunge în Cipru.

Ajunsă în Turcia, femeia a fost impusă să presteze servicii sexuale. După câteva zile, ea a reuşit să-şi anunţe rudele unde se află, iar ultimii au alertat oamenii legii.

Statisticile Procuraturii Generale arată că, în  2013 au fost înregistrate 135 de cazuri de trafic de fiinţe umane, comparativ cu 151 de cazuri în anul 2012.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.