O fată de 11 ani a născut cu aproximativ două săptămâni în urmă într-o localitate din Moldova. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Potrivit poliției, urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
„La 13 decembrie 2023, poliția din Călărași a fost sesizată de reprezentanții unui centru de sănătate din raionul Călărași că în urma examinării medicale a unei minore de 11 ani s-a constatat că aceasta este însărcinată”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
Pe 13 ianuarie fata a născut.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru viol săvârșit asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. În cadrul cercetărilor urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată a fost inițiată procedura de audiere în condiții speciale a minorei.