O familie s-a răsturnat cu microbuzul
Viteza şi neatenţia la volan au cauzat traumatizarea a 12 oameni pe parcursul unei singure zile, a declarat pentru Info-Prim Neo specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic.
La Leova, un şofer neatent, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul unui microbuz, care s-a răsturnat de câteva ori. În microbuz mai erau soţia şoferului şi doi copii. Familia a scăpat cu viaţă, dar toţi membrii acesteia au ajuns la spital cu diferite răni.
Tot la Leova s-a răsturnat un autoturism VAZ. Doi pasageri au ajuns la spital.
În centrul oraşului Străşeni a derapat un Fiat, care apoi s-a izbit într-un pilon electric. O femeie de 93 de ani a suferit politraumatisme, contuzia organelor interne, iar şoferul – traumă cranio-cerebrală.
Duminică ziua şi în noaptea spre luni, 10 ianuarie, pe traseele din ţară au fost înregistrate 4 accidente de circulaţie cu 12 persoane traumatizate.