O familie din oraşul Codru, municipiul Chişinău, a ameninţat miercuri, 28 mai, că îşi va da foc chiar în faţa Primăriei Chişinău, dacă primarul general, Dorin Chirtoacă, nu va interveni pentru a soluţiona problema iscată în relaţia cu primarul de Codru, Vitalie Mazur. Acesta este învinuit de protestatari că ar vrea să-i deposedeze abuziv de un lot de pământ pe care l-au cumpărat acum câţiva ani, transmite Info-Prim Neo. Capii familiei au adus în faţa Primăriei şi doi copii, inclusiv unul de vârstă fragedă. Poliţiştii au reuşit să-i facă pe protestatari să predea sticlele cu combustibil. Aceştia, însă, au spus că se vor întoarce, dacă nu vor fi ajutaţi. Serghei Diacov, capul familiei, afirmă că primarul de Codru vrea să intenteze un proces de judecată pentru a cere anularea deciziei Consiliului local Codru de comercializare a lotului de pământ cu suprafaţa de 59 de ari. Bărbatul crede că edilul procedează aşa pentru a-l determina să-i dea mită. Dacă nu i se dă mită, el se adresează procurorilor care, la rândul lor, îndeplinesc ordinele primarului, spune bărbatul. Consilierul AMN, Oleg Cernei, a sugerat familiei să protesteze în faţa Procuraturii. „Nu este primul caz când Procuratura municipiului Chişinău, după ani de zile, îşi aduce aminte că anumite terenuri nu au fost atribuite prin licitaţie”, a declarat alesul local. Consilierul spune că intervenţia autorităţilor municipale în acest caz ar însemna o imixtiune în activitatea autorităţilor locale ale oraşului Codru. Primarul oraşului Codru nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc.
O familie din oraşul Codru ameninţă că îşi dă foc în faţa primăriei Chişinău
-
serghei diacov despre actele de coruptie ale primarului din codru.mp3
- 0