O expoziţie de familie a pictorilor Vladimir şi Tatiana Suma se desfăşoară la Misiunea OSCE în Moldova

O expoziţie de familie a pictorilor Vladimir şi Tatiana Suma se desfăşoară în incinta Misiunii OSCE în Moldova. Potrivit autorilor, expoziţia îşi propune să construiască punţi între pictor şi public, pentru ca acesta să poată cunoaşte starea de spirit a pictorului redată prin lucrările sale. Vladimir Suma menţionează că nu trebuie să existe bariere între talentele diferitor regiuni ale unei ţări cât şi din afara ei. El obişnuieşte să picteze peizaje în ulei, care ilustrează în mod obişnuit imagini din Ucraina şi Republica Moldova. Pictorul spune că îi place să experimenteze cu culorile prin intermediul cărora redă dispoziţia lăuntrică şi a timpului de afară. Tatiana Suma lucrează mai mult în grafică, dar nu evită să picteze şi natură vie, reprezentând în mare parte flori şi momente din copilăria celor două fiice ale familiei Suma, care, de altfel, sunt începătoare în ale picturii. Câteva din lucrările fetelor au fost expuse în cadrul expoziţiei din incinta Misiunii OSCE în Moldova. În colecţia Tatianei Suma se regăsesc şi lucrări realizate în tehnica batik - un procedeu de vopsire pe pânză în faze successive. “Pânza răsuflă şi este deschisă lumii. Poate lua orice formă precum apa şi este totodată imprevizibilă. Începând o nouă lucrare, niciodată nu ştii cum va arăta la etapa finală şi se crează impresia că realizez aceste minuni nu de una singură. Fiecare lucrare este incomparabilă şi individuală”, explică Tatiana. Termenul „batik”, derivat din cuvântul indonezian „tik”, care înseamnă puncte, defineşte o metodă tradiţională de aplicare a culorilor pe textile. Acest procedeu a atins un înalt grad de perfecţiune în Java (insulă în Indonezia). Criticul de artă, Serghei Pojar, precizează că în această expoziţie se simt doi pictori, care prin lucrările lor se regăsesc unul pe altul, fapt care amplifică mesajul expoziţiei. Nu este prima dată când publicul din Chişinău are prilejul să admire operele de artă a familiei de pictori Suma, o expoziţie fiind găzduită în acest an şi de Centrul de Cultură din cadrul Ambasadei Ucrainei la Chişinău. Expoziţia de la Misiunea OSCE în Moldova se află la dispoziţia publicului larg în perioada 7-30 noiembrie. Tatiana şi Vladimir Suma s-au cunoscut la Odesa(Ucraina), la Facultatea de Arte Grafice, unde ambii au studiat. Tatiana este membru al Uniunii Pictorilor din Transnistria, iar Vladimir – membru al asociaţiei Internaţionale de Pictori. La moment Vladimir şi Tatiana Suma sunt învăţători la şcoala primară de pictură din Tiraspol. Sunt participanţi la o serie de expoziţii regionale şi internaţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.