O elevă a adus un obuz la școală

Eleva clasei a 9-a a unui liceu din orașul Sângera a adus pentru muzeul instituției un obuz pe care tatăl acesteia l-a găsit în gospodărie. Profesorul de istorie a presupus că este din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și a anunțat forțele de ordine. Poliția a restricționat accesul persoanelor pe teritoriul liceului și a solicitat intervenția echipei de geniști a Ministerului Apărării. Verificările au arătat că obuzul nu prezintă pericol de explozie, transmite IPN.



Obuzul a fost găsit de tatăl fetei în timpul efectuării unor lucrări de construcții în gospodărie, în data de 12 aprilie, precizează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției.

Poliția atenționează părinții să supravegheze copiii și să alerteze oamenii legii în situații suspecte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.