O echipă de tineri bloggeri va mediatiza fenomenul abuzului emoţional asupra adolescenţilor. Timp de câteva luni, tinerii vor organiza dezbateri, cluburi de discuţii tematice, iar prin reţelele de farmacii şi magazine vor distribui materiale informative adresate părinţilor. Acţiunea are loc în cadrul unei campanii de prevenire a abuzului emoţional, organizată de către Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri, transmite IPN.
Ministrul educaţiei, Maia Sandu, prezentă la lansarea campaniei, a salutat această iniţiativă, precizând că, de obicei, abuzurile verbale şi emoţionale sunt considerate mai puţin serioase. Acestea pot însă avea efecte devastatoare şi de lungă durată. Abuzul emoţional poate să lase sechele pentru toată viaţa, îi poate submina persoanei respectul de sine şi să-i reducă rezultatele academice, a declarat Maia Sandu.
Daniela Sâmboteanu, preşedintele CNPAC, a spus că prin această campanie se urmăreşte informarea adulţilor asupra faptului că şi cuvintele reprezintă o formă de abuz, iar violenţa verbală are consecinţe grave asupra dezvoltării copiilor. „Ne dorim ca pe durata acestei campanii cât mai multă lume să primească mesaje prin intermediul materialelor informative, pentru ca ulterior să-şi schimbe comportamentul faţă de proprii copii”, a spus Daniela Sâmboteanu. În cadrul aceleiaşi acţiuni a fost creat şi „Catalogul Cuvintelor Bune”, în care toată lumea este îndemnată să scrie cuvintele bune folosite în discuţiile între copii şi adulţi.
Statisticile arată că jumătate dintre copii de 0-7 ani sunt martorii violenţei domestice. Copiii sunt adesea martorii ai abuzului verbal în familie, dat fiind că jumătate dintre părinţi îşi permit să se certe în faţa copiilor. Respondenţii din mediul rural îşi expun copiii certurilor mai des decât cei din mediul urban (58,5 faţă de 49,9%).