O delegaţie oficială a Senatului Parlamentului din România, în frunte cu Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, va întreprinde, în perioada 24-26 septembrie, o vizită în R. Moldova, în cadrul căreia vor avea loc întrevederi cu oficiali de la Chişinău. Delegaţia va sosi la Chişinău duminică seara, 24 septembrie. Luni, membrii delegaţiei vor vizita parlamentul R. Moldova, unde vor avea întrevederi cu conducerea Legislativului, lideri de fracţiuni, deputaţi, după care va avea loc o întrevedere tête-à-tête dintre preşedinţii Nicolae Văcăroiu şi Marian Lupu. Programul vizitei mai include întrevederi cu preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, prim-ministrul Vasile Tarlev şi ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon, după care oaspeţii din România vor depune coroane şi flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Autorităţile moldoveneşti au anunţat anterior că pentru toamna acestui an este prevăzută şi o vizită oficială a preşedintelui României Traian Băsescu în R. Moldova.