O delegaţie a R. Moldova va efectua în perioada 5-6 martie o vizită oficială în Lituania

O delegaţie a R. Moldova, condusă de prim-ministrul Vasile Tarlev, va efectua în perioada 5-6 martie anul curent o vizită oficială în Lituania. Potrivit programului, în cadrul primei zile de vizită, premierul va avea întrevederi cu preşedintele Valdas Adamkus, cu preşedintele Seimas-ului (Parlamentului), Viktoras Muntianas, şi cu omologul său, Gediminas Kirkilas. Tot la 5 martie, reprezentanţii celor două state vor semna Memorandumul interguvernamental de parteneriat şi vor participa la Forumul oamenilor de afaceri. Delegaţia de la Chişinău va mai participa la un program cultural organizat de ambasada R. Moldova în Lituania cu degustare a vinurilor moldoveneşti. În aceeaşi zi, premierul va avea întâlniri cu oameni de afaceri şi reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti şi va acorda interviuri Televiziunii Naţionale din Lituania şi ziarului "Lietuvos rytas". Delegaţia R. Moldova va depune jerbe de flori la Memorialul celor căzuţi pentru Independenţa Lituaniei din cadrul Cimitirului Antakalnio. În cadrul vizitei, Prim-ministrul se va deplasa în oraşul Kaunas unde se va întâlni cu primarul localităţii şi va vizita compania mixtă "Stumbras". În 2006, în Lituania au fost exportate mărfuri moldoveneşti în valoare de cca 8,5 mil. USD, şi au fost importate mărfuri în valoare de cca 8,3 mil. USD. În anul 2005, aceşti indici au constituit cca 6,3 mil. USD şi, respectiv, 8,1 mil. USD.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.