O copilă de 4 ani din Vulcănești, în comă după ce a înghițit un obiect

O copilă de patru ani, din Vulcănești, a fost transportată de către echipajul SMURD Galați, pe cale aeriană, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Copilul se afla în comă de gradul I după ce a înghițit un obiect.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a menționat că în cazul copilei a fost nevoie de resuscitare, fiind ulterior intubată.

Pe parcursul zborului minora a fost strict monitorizată de echipaj, fără de a suporta complicații suplimentare. La aterizarea elicopterului în capitală, copila a fost preluată de medici, fiind transportată pentru îngrijiri la Institutul Mamei și Copilului, din municipiul Chișinău.

Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat că starea copilului la internare a fost calificată ca fiind extrem de gravă. Fata a fost internată în Secția reanimare pediatrică, este intubată, iar pronosticul oferit de medici este  rezervat.

Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului 2023.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE