O comisie specială îi va căuta pe cei care au avut de suferit în evenimentele din aprilie 2009
Premierul Vlad Filat a informat în deschiderea şedinţei de guvern miercuri, 14 aprilie, că a fost formată o comisie care va identifica persoanele ce au avut de suferit în evenimentele din 7 aprilie 2009, transmite Info-Prim Neo.
Comisia va fi condusă de ministrul justiţiei, Alexandru Tănase.
Prim-ministrul a spus că este necesar de a identifica toate victimele, indiferent dacă acestea sunt civili sau poliţişti. La fel, este important să se fie stabilit în ce mod pot fi recuperate prejudiciile morale sau materiale aduse acestora, a menţionat Vlad Filat.
Astăzi şi Procuratura Generală a făcut un apel către victime şi martori să se prezinte la Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, pe adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt,73.
Apelul este adresat în special către cei care în intervalul 23:00 (07.04.2009) – 00:30 (08.07.2009) au pătimit de pe urma acestor acţiuni sau cunosc careva circumstanţe obiective care vor permite identificarea făptuitorilor, se menţionează într-un comunicat de presă al procuraturii.