O casieriţă este bănuită că şi-a însuşit banii aduşi de persoane spre depozitare la bancă

Angajata unei bănci comerciale din raionul Râşcani este cercetată penal, fiind suspectată de însuşirea averii străine, în sumă de peste 200 de mii de lei, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliţiei informează că femeia, angajată în funcţia de casier-controlor la o bancă, abuzând de încrederea cetăţenilor, primea bani spre depozitare, însă nu îi reflectă în contabilitatea băncii.

Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii au primit plângeri de la două victime, din satul Recea, care au declarat că au depus bani la bancă cu ceva timp în urmă, iar când au încercat să verifice starea conturilor, au fost informate că nu există depozite cu numele lor. Poliţia cercetează dacă şi alte persoane au avut de suferit de pe urma aceleiaşi scheme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.