La un pas de tragedie. Trei copii lăsaţi fără supraveghere, de 2, 3 şi 4 ani, au fost evacuaţi dintr-o casă cuprinsă de flăcări în satul Răculeşti, raionul Criuleni. Potrivit versiunii preliminare, incendiul a pornit de la jocul cu focul.
Surse din cadrul primăriei au declarat pentru IPN că cei trei copii au rămas singuri acasă dormind, după ce mama lor, cu alţi 3 fraţi, au plecat să muncească la deal, iar tata s-a dus prin sat. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale anunţă că incendiul a fost localizat în mai puţin de 10 minute. Focul a deteriorat parţial acoperişul casei şi bunurile din interior. Copiii, care au fost evacuaţi din casă de către vecini, au scăpat nevătămaţi.
La începutul lunii august, într-un alt caz, 3 copii lăsaţi fără supraveghere, printre care şi o fetiţă de 3 ani, au ajuns la spital în urma unui incendiu. S-a întâmplat în satul Lipceni, raionul Rezina, iar copiii mai mari, de 8 şi 12 ani, au suferit arsuri extrem de grave.
De la începutul anului, în Republica Moldova, 3 copii şi-au pierdut viaţa în incendii. Adulţii sunt atenţionaţi să nu lase copiii fără supraveghere şi să înlăture toate sursele de aprindere. Chibriturile, brichetele sau alte obiecte periculoase trebuie ţinute în locuri inaccesibile pentru copii, mai ales în cazul copiilor cu vârstă preşcolară, care nu conştientizează pericolul acestora. Copiii nu vor fi lăsaţi singuri nici pentru perioade scurte de timp, mai ales dacă în încăpere există eventuale pericole ca aragaz sau alte obiecte electrice.
Mai multe informaţii despre cum poate fi protejat copilul pot fi găsite pe site-ul www.parinti.md, şi urmărind acţiunile desfăşurate în campaniile de informare pentru prevenirea accidentelor cu implicarea copiilor din cadrul proiectului REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). Proiectul REPEMOL este finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi implementat de Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate.