Strigăt de ajutor din partea unei bunici care crește singură patru nepoți orfani. Maria Dechant acuză că justiția și autoritățile pentru protecția drepturilor copilului fac front comun pentru „a-i fura” o nepoată minoră și pentru a o transmite unui străin, care recunoaște că nu este tatăl ei.
Într-o conferință de presă la IPN, Maria Dechant, a spus că crește patru nepoți singură, după ce i-a decedat ginerele în 2012, iar apoi, în 2017, și fiica. După decesul ginerelui, fiica a rămas cu doi copii minori. Avea un apartament la Tiraspol, unde locuia cu copiii, dar nu voia să rămână acolo pentru că totul îi aducea aminte de soțul decedat.
Maria Dechant spune că fiica sa a făcut cunoștință cu un cetățean român pe o rețea de socializare. Acesta a convins-o să vândă toată mobila din apartament, iar banii obținuți să îi dea lui ca să plătească datoriile pentru propriul apartament. Mai târziu, a convins-o să meargă cu el în România. Ajunsă în România, femeia împreună cu cei doi copii au fost supuși violenței, iar într-un final au fost alungați din casa bărbatului român, care consuma alcool în exces.
Atunci fiica s-a întors cu copiii acasă, în Republica Moldova. Peste un timp, a mers la muncă peste hotare în Rusia, lăsând copiii în grija sa. Când a revenit de la muncă de peste hotare, era însărcinată, dar încă nu era divorțată de cetățeanul român. Din acest motiv, bărbatul a fost înscris în certificatul de naștere, deși nu este tatăl biologic al copilului. Apoi a mai venit pe lume un copil.
După o vreme după ce i-a decedat fiica, Maria Dechant spune că cetățeanul român a venit în Moldova și a pretins să ia copilul, care de fapt nu este al lui și mai devreme bărbatul a recunoscut acest lucru. Femeia mai spune că avocata cetățeanului român face trafic de copii, iar bărbatul are certificat de dizabilitate accentuată.
Bunica celor patru copii spune că este disperată. A trecut prin toate instanțele, până la Curtea Supremă de Justiție, dar i s-a respins cererile de a-l decădea pe cetățeanul român din drepturile părintești. Nepoata pe care bărbatul român pretinde să o ia în România are 10 ani și nu dorește să interacționeze categoric cu acest om.
Maria Dechant solicită ca pretinsul tată al copilului, care niciodată nu și-a manifestat în niciun fel grija față de copil, să facă testul ADN. Femeia este sigură că acesta va demonstra că nu ii este părinte biologic copilului și nu o poate lua cu el.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.