O bătrână în vârstă de 93 de ani a fost găsită, azi dimineața, parțial carbonizată în locuința sa din satul Iliciovca, raionul Florești. Focul ar fi izbucnit în casă, din cauza unor defecțiuni la coșul de fum al sobei, transmite IPN.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează că victima a fost găsită de vecini. Aceștia au apelat la serviciul 112 în jurul orei 08:00. La locul incendiului s-au deplasat două echipaje de pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale din casă și parțial tavanul. Incendiul a fost lichidat complet în aproximativ o oră.
După primele cercetări, specialiștii au stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza unor defecțiuni la coșul de fum al sobei. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de organele de resort.
Tot în această dimineață un incendiu s-a produs într-o locuință din satul Climăuți, raionul Dondușeni. Flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale, iar în timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Potrivit specialiștilor, focul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
În context, salvatorii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și de securitate personală. Cetățenii sunt sfătuiți să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea și să se asigure că nu sunt obturate canalele de evacuare a fumului. O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor în etate, iar acestea trebuie ajutorate în aprinderea și monitorizarea focului în sobă.
IGSU a înregistrat, de la începutul anului, 1571 de incendii, în care au murit 94 de persoane, inclusiv trei minori.