O bancă din Moldova a mai câştigat o distincţie internaţională

Prestigioasa revistă financiară „Euromoney” a acordat BC „Moldova-Agroindbank” (MAIB) titlul de „Cea mai bună bancă a anului 2007 din Moldova” (The best bank in Moldova 2007). Distincţia a fost înmânată preşedintelui băncii, Natalia Vrabie, la o ceremonie oficială care a avut loc la Londra. Aceasta este a treia distincţie pe care revista „Euromoney” o acordă „Moldova Agroindbank” din anul 2000. Faptul că MAIB a fost nominalizată este un semnal ca în această regiune a Europei exista bănci care merită atenţia cea mai mare a investitorilor, a declarat Natalia Vrabie. Potrivit preşedintelui băncii, întrevederile şi comunicarea cu colegii de la principalele bănci ale lumii oferă repere pentru viitor, ne permit să stabilim corectitudinea scopurilor de dezvoltare strategică alese pentru banca noastră. „Moldova Agroindbank” a fost recunoscută recent drept „Cea mai bună bancă din Moldova” şi de către revista britanică „Finance Central Europe” pentru al doilea an consecutiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.