Tânără, salvată de la înec în sectorul Botanica

Actualizare 10:30: Potrivit datelor operative parvenite, persoana salvată are 18 ani.

O fată de 14 ani a fost salvată de la înec în această dimineață, 3 februarie. S-a întâmplat la lacul de la Porțile Orașului din sectorul Botanica, unde săptămâna trecută a avut loc un caz similar, transmite IPN.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Daria Neceaeva, a declarat totul s-ar fi întâmplat după ce fata a încercat să traverseze lacul pe gheața subțire. Când au ajuns la fața locului salvatorii, adolescenta era la o distanță de aproximativ zece metri de la mal.

Fata a fost scoasă din apă, fiindu-i acordat primul ajutor medical. Aceasta a suferit hipotermie și a fost transportată la spital.

Acum patru zile, un alt adolescent era cât pe ce să se înece în același lac. Băiatul de 12 ani a decis să încerce gheața, dar aceasta s-a spart și a căzut în apă. Un prieten a apelat la 112. Salvatorii au reușit să-l scoată pe adolescent la timp din apă și  să-i facă manevrele de resuscitare.

Părinții sunt atenționați despre riscul aflării minorilor în preajma bazinelor acvatice fără supraveghere. Salvatorii atenționează că ieșirea pe gheață prezintă pericol. Oamenii, mai ales cei care au în grijă minori, sunt îndemnați să dea dovadă de prudență în preajma surselor acvatice și să monitorizeze copiii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.