O acționară a băncii comerciale Mobiasbancă se plânge că de 15 ani nu-i mai sunt distribuite dividende, care, potrivit femeii, au ajuns la 6 milioane de lei. Iulia Deleu a comunicat, într-o conferință de presă la IPN, că a devenit acționară a băncii în anul 1996 şi doar în primii ani a beneficiat de dividende având 2% din acțiunile băncii.
Potrivit Iuliei Deleu, la semnarea contractului, banca şi-a asumat obligațiunea de a-i achita anual dividendele cuvenite, dar acest lucru a rămas doar pe hârtie. Dividendele au început să nu-i fie achitate după ce banca a anunţat-o că ar fi încheiat acorduri cu Inspectoratul Fiscal de Stat pentru a beneficia de anumite facilităţi fiscale cu condiția să nu fie distribuite dividendele acționarilor. Iulia Deleu susține că aceste condiționări din partea Fiscului nu au existat şi, de fapt, că banca a indus în eroare acționarii în tot acest timp.
În anul 2009, acționara a chemat în judecată banca şi a solicitat recunoașterea nulă a hotărârilor Adunărilor Anuale ale Acționarilor Mobiasbancă în ceea ce ţine de distribuirea dividendelor. Însă, potrivit ei, instanțele judecătorești i-au respins cererile. „În pofida probelor prezentate şi a argumentelor aduse de mine, instanţele judecătorești locale, prin interpretarea intenționat eronată a legislației, au adoptat hotărâri criminale, contrare legii, mi-au respins neîntemeiat cererile, deposedându-mă astfel de proprietatea mea acumulată în bancă”, a declarat acționara.
Iulia Deleu susține că astfel instanțele de judecată i-au lezat dreptul la un proces echitabil şi i-au încălcat dreptul la proprietate. Potrivit ei, deși legislația în vigoare prevede că societățile pe acţiuni pot răscumpăra acțiunile deținute de către acționarii minoritari, Mobiasbancă intenționat „nu găsește temei legal” pentru aceasta.
De asemenea, Iulia Deleu se consideră „furată” de băncile europene rezidente în Moldova „prin intermediul sistemului judecătoresc şi cu sprijinul funcționarilor corupţi”. Aceasta, potrivit ei, pentru că principalii acționari ai Mobiasbancă sunt Societe Generale, BRD Groupe Societe Generale și BERD, care împreună dețin pachetul de control de 95%. Acționara s-a adresat cu un apel către instituțiile internaţionale, misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova să reacționeze la acest caz şi să se implice în soluţionarea lui.