Nunțile, mesele festive și cele de pomenire sunt interzise

Autoritățile interzic organizarea evenimentelor private – nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive. Totodată, se sistează activitatea zonelor de agrement și a parcurilor de distracție, dar și activitățile din incinta cluburilor de noapte și a ringurilor de dans. Prevederile se conțin în hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

Unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea de deservire la capacitate a cel mult 50 la sută din numărul locurilor existente în spațiile interioare. Toți clienții vor fi obligați să prezinte certificatul COVID-19. Activitatea de deservire se va desfășura în intervalul orelor 7.00 și 22.00. După orele 22.00 se permite comercializarea produselor alimentare la pachet, precum și livrarea la domiciliu, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta sau pe teritoriul unității.

Activitățile în incinta teatrelor, cinematografelor și sălilor de concert se vor desfășura la capacitatea de 50% din numărul de locuri existente în interior, cu obligația ca toți vizitatorii să prezinte la intrare certificatul COVID-19.

CNESP precizează că accesul clienților, care au atins majoratul, în orice spații comerciale, de deservire și agrement va fi permisă doar cu prezentarea certificatului COVID-19. Excepție de la această regulă se va face pentru accesul în unități de comercializare (magazine) specializate sau nespecializate a produselor alimentare, produselor pentru animale de companie, produselor de igienă, în farmacii. De asemenea, excepție vor constitui unitățile medicale și de vaccinare, băncile și subdiviziunile acestora, organizațiile de creditare nebancară, furnizorii de servicii poștale și de curierat, furnizorii de servicii comunale, asiguratorii, unitățile comerciale ale operatorilor de comunicații electronice și agenților lor, case de schimb valutar, stațiile de alimentare cu combustibil, gări auto și feroviare.

Dacă magazinul alimentar sau farmacia se află în incinta unui centru comercial, accesul fără certificat COVID va fi permis doar dacă au intrare separată.

Se interzice intrarea însoțitorilor și a vizitatorilor în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament, cu excepția însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor care însoțesc persoane cu dizabilități accentuate și severe.

Prin certificat COVID-19 se înțelege oricare dintre următoarele documente:

– Certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital); dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– Concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezenţă a anticorpilor anti-COVID-19; actul confirmativ de prezenţă a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe durata perioadei de 90 de zile de la data efectuării investigaţiei;

– Rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (test rapid de diagnostic AgSarsC-oV2 efectuat cu cel mult 48 de ore înainte sau test PCR la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.