Populaţia economic activă a Republicii Moldova (populaţia ocupată plus şomerii) a crescut cu 2,2% în trimestrul trei al anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în Moldova pe moment sunt 1349,2 mii persoane economic active. Datele au fost prezentate de Biroul Naţional de Statistică, transmite IPN.
Structura populaţiei active nu s-a modificat faţă de nivelul trimestrului respectiv al anului 2014: ponderea populaţiei ocupate a fost de 96,7% şi ponderea şomerilor - 3,3%.
Totodată, rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste a constituit 45%, fiind în creştere faţă de valoarea trimestrului respectiv al anului precedent (44%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine, în comparaţie cu rata pentru femei.
În distribuţia după activităţile din economia naţională se constată că în sectorul agricol au activat 466,1 mii persoane (35,7% din totalul persoanelor ocupate). Faţă de trimestrul III 2014, numărul populaţiei ocupate în agricultură a crescut cu 34,0 mii (7,9%).
Conform repartizării după forme de proprietate, 76,1% din populaţie a fost ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 23,9% - cu cea publică.
Numărul şomerilor a fost de 44 mii, fiind, practic, la nivelul anului precedent. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 60% din total numărul de şomeri, la fel, persoanele din mediul urban – 68%.