Numărul plăților efectuate cu cardurile emise în țară s-a majorat cu 39,8%

Pe parcursul trimestrului trei al anului trecut, indicatorii activității cu carduri de plată și-au menținut tendința de creștere. Numărul cardurilor aflate în circulație s-a majorat în această perioadă cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar numărul plăților efectuate cu cardurile emise în țară s-a majorat cu 39,8% față de perioada similară a anului precedent, transmite IPN.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei pentru trimestrul de referință, 88,4% din număr și 88,8% din valoarea operațiunilor de transfer de credit au fost inițiate în format electronic prin intermediul sistemului automatizat de deservire la distanță (SADD).

Debitarea directă rămâne a fi un instrument mai puțin utilizat pe teritoriul Republicii Moldova. La finele trimestrului trei al anului curent, acest instrument a fost utilizat de către 12,3 mii de plătitori. Debitarea directă este utilizată doar de către persoanele fizice, iar în majoritatea cazurilor este vorba de plata serviciilor comunale.

Sistemele automatizate de deservire la distanță devin tot mai populare în rândul utilizatorilor, astfel se constată o majorare a numărului deținătorilor SADD la finele trimestrului trei 2020, comparativ cu perioada similară a anului precedent, care se datorează, în special, creșterii considerabile a utilizatorilor sistemelor de tip mobile-payments. Numărul deținătorilor activi1 a consemnat o tendință de creștere de 45,1% față de trimestrul trei 2019, ca urmare a creșterii necesității de a utiliza sistemele automatizate de deservire la distanță pentru efectuarea plăților, în special în contextul situației epidemiologice din țară, cauzată de pandemia COVID-19.

Totodată, valoarea remiterilor de bani recepționate de către persoanele fizice a crescut cu 32,5% de trimestrul trei 2019, iar la cele efectuate a crescut cu 32,4%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.