Moldovenii au preferinţele împărţite aproape egal în ceea ce priveşte vectorul extern al ţării. Rezultatele unei cercetări sociologice, efectuată de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) din România, arată că pentru aderarea la UE optează 42% din respondenţi, iar pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică – 48%. Rezultatele cercetării au fost făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.
Alexandru Larionescu, director de cercetare la CCSB, a comunicat că, pe lângă cei care au ales aderarea la o uniune sau alta, au rămas 10% din respondenţi care pledează neutru.
Potrivit sondajului, dacă ar fi organizat un referendum de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan – 48% din respondenţi au răspuns că ar opta pentru opţiunea „pro”, 21% ar fi „contra”, iar 16% sunt nehotărâţi. În acelaşi timp, în cazul desfăşurării unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 42% din respondenţi ar alege „pentru”, 23% – „contra”, iar 12% sunt nehotărâţi.
Cercetarea are o marjă de eroare de 3%, astfel numărul celor care optează pentru aderarea la o uniune sau la alta ar putea fi şi mai apropiat, a spus Alexandru Larionescu.
Fiind întrebaţi de unde se informează moldovenii despre evenimentele curente, 59% dintre respondenţi au spus că de la televizor, 20% preferă internetul, 8% – radioul şi 4% se informează din ziare.
Cercetarea a fost efectuată la iniţiativa omului de afaceri, stabilit în Federaţia Rusă, Renato Usatîi. Consultantul politic al acestuia, Mihai Motoc, a comunicat jurnaliştilor că Renato Usatîi a dorit astfel să afle opţiunile social politice ale publicului din Moldova şi a ales o companie cu notorietate din România pentru a fi efectuată o cercetare independentă.