Politologul Anatol Țăranu spune că europarlamentarele pentru care au fost organizate secții de votare și pe teritoriul Republicii Moldova, au marcat viața politică din România, dar și din Republica Moldova. Potrivit lui, faptul că la secțiile de votare s-au prezentat un număr atât de mare de cetățeni ai Republicii Moldova cu pașaport român este un semnal adresat și claselor politice naționale.
„Atenție, semnalul a fost unul foarte important. Încercarea de a ignora acest semnal se va termina foarte prost pentru cei care nu învață rapid lecțiile politice care se predau”, a menționat politologul la emisiunea „Fabrika” de la Publika TV.
Anatol Țăranu consideră că pe eșichierul politic din Moldova este necesar să apară o nouă forță politică. Politologul bănuiește că această nouă forță s-ar putea forma în zona preferințelor pro-românești pentru că duminică la vot alegătorii au venit din convingere și nivelul intelectul, de pregătire, era mai înalt decât cel mediu, ceea ce vorbește despre faptul că există un nucleu electoral foarte prețios care ar putea să se extindă foarte repede și să dea naștere unei forțe politice.
Și politologul Alexandru Solcan concluzionează după europarlamentare că deși în Republica Moldova există peste 40 de partide, țara are nevoie de o nouă forță politică ce nu s-a compromis. „Așteptăm noua reconfigurare a structurilor europene astfel ca Republica Moldova să-și facă temele pentru acasă și să poată beneficia de proiectele comune și să fie mai aproape de Europa”, a menționat Alexandru Solcan.
Potrivit rezultatelor parțiale furnizate de Biroul Electoral Central (BEC) din România, Partidul Național Liberal a obținut un scor de 26,35% , Partidul Social Democrat - 23,16% , iar Alianța 2020 USR-PLUS a obținut 21,24%. De asemenea, formațiunea Pro România, pe listele căruia a candidat și vicepremierul Iurie Leancă, a obținut 6,77% din sufragii, Partidul Mișcarea Populară - 5,64%, Uniunea Democrată Maghiară - 6,19% și Partidul Alianța Liberalilor și Democraților a obținut 4,13%.