Numărul genurilor de activitate antreprenorială supuse licenţierii se va micşora esenţial
Aproape cu un sfert se va micşora numărul genurilor de activitate supuse licenţierii de către Camera de Licenţiere (CL), transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui proiect de completări şi modificări la Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, prezentat în cadrul unei dezbateri de către Ministerul Economiei ME), din cele 51 de genuri de activitate licenţiate în prezent de către CL 13 urmează să fie reduse.
Cezar Iliaş, şef-adjunct de direcţie la ME, a precizat că printre acestea se înscriu activităţile de audit; de efectuare a expertizei mărfurilor; de proiectare a plantaţiilor pomicole, bacifere şi viticole, precum şi de producere şi comercializare a seminţelor, materialului de înmulţire şi săditor; de producere, păstrare şi comercializare a materialului biologic de prăsilă destinat reproducerii; de transport auto internaţional de mărfuri, precum şi lucrările de foraj; activităţile nucleare şi radiologice; producerea, importul, exportul şi reexportul substanţelor care distrug stratul de ozon şi a echipamentelor ce conţin aceste substanţe; importul şi producerea articolelor de parfumerie şi cosmetică; activităţile în domeniul geneticii şi microbiologiei, în total 10 genuri.
Iliaş a explicat că prin aceasta se urmăreşte excluderea dublărilor în activitatea autorităţilor publice antrenate în procesul de autorizare/licenţiere, precum şi reducerea costului afacerilor în Moldova care este mai mare decât în alte ţări.
De asemenea, urmează să fie excluse din domeniul reglementării prin licenţiere trei genuri de activitate care sunt supuse acreditării. Este vorba de activitatea farmaceutică, inclusiv cu folosirea preparatelor narcotice sau psihotrope desfăşurată de întreprinderile sau instituţiile farmaceutice, acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private (pentru cele nou create până la prima acreditare a acestora); activitatea instituţiilor de învăţământ privat de toate nivelurile (pentru instituţiile nou create, până la prima acreditare a acestora). Motivul este acelaşi: licenţierea dublează procedurile existente de autorizare cu efect similar, suficiente pentru asigurarea respectării condiţiilor şi cerinţelor stabilite în vederea excluderii prejudicierii drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor.
Cezar Iliaş a mai spus că în vederea simplificării procedurii de licenţiere se propune excluderea controlului prealabil de verificare a solicitantului la corespunderea condiţiilor de licenţiere. Astfel, solicitantul va declara această corespundere pe proprie răspundere.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul economiei a informat că proiectul de lege va fi promovat în guvern şi parlament până în luna martie.
Solicitat să-şi expună opinia Sergiu Harea, şef de direcţie la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a spus că reducerea numărului de activităţi supuse licenţierii şi debirocratizarea procedurilor este aşteptata de mediul de afaceri. CCI, împreună cu proiectul BIZTAR, finanţat de USAID a făcut mai multe propuneri în acest sens.
Ex-prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, actualmente deputat PCRM, a apreciat că reglementările în domeniul activităţii de întreprinzător necesită să fie simplificate şi că fosta guvernare a lucrat foarte mult în acest domeniu, deşi actuala echipă a executivului nu vrea să recunoască. Dar în privinţa reducerii genurilor de activitate supuse licenţierii Dodon s-a arătat rezervat, pe motiv că statul ar putea să piardă controlul asupra unor domenii de care depinde sănătatea şi securitatea oamenilor şi societăţii.