Numărul funcţionarilor de la Primărie ar putea fi redus, iar cu banii disponibilizaţi - majorate salariile lucrătorilor din salubritate

Numărul funcţionarilor din subdiviziunile Primăriei mun. Chişinău ar putea fi redus, iar banii disponibilizaţi ar putea fi reorientaţi la majorarea numărului angajaţilor din salubritate şi a salariilor acestora. O astfel de ipoteză a lansat luni, 17 septembrie, Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, care, cerând evacuarea mai operativă a deşeurilor din mun. Chişinău a fost anunţat de pretori că nu există un număr suficient de angajaţi şi bani pentru evacuarea optimă a deşeurilor din municipiu. Primarul a menţionat că în cazul în care nu există resurse financiare, funcţionarii nu au decât să ceară majorarea volumelor de finanţare. Mai mult - să propună şi optimizarea structurii unor subdiviziuni, în unele fiind, după părerea Primarului, prea mulţi angajaţi. Potrivit lui, Direcţia locativ-comunală are peste 70 de angajaţi - prea mulţi comparativ cu numărul angajaţilor dintr-o direcţie similară a oraşului Odesa, care este mai mare decât Chişinăul. În acest context, sub ghilotină ar putea să cadă Secţia marketing, din cadrul acestei direcţii, care potrivit Primarului, nu are nimic cu locativ-comunalul. Anume prin disponibilizările de la această direcţie, ar putea să fie găsiţi bani pentru majorarea numărului angajaţilor din salubrizare, precum şi majorarea salariilor în acest domeniu de activitate. O altă nemulţumire a lui Dorin Chirtoacă este că salariile angajaţilor Primăriei variază între 400-500 de lei şi 5-9–10 mii lei. Potrivit lui, salariul directorului de la Regia transport electric se ridică la 8 mii de lei, deşi pe timpul activităţii, ex-directorul Victor Martâniuc ridica un salariu de 9,5 mii lei. Astfel de situaţii, precum şi cele ce ţin de statele de personal, spune primarul, urmează să fie investigate şi reglementate prin intermediul Consiliului municipal Chişinău. La moment însă, toţi trebuie să se descurce din ceea ce au şi chiar să depună eforturi pentru eficientizarea activităţilor. “Şi eu aşi putea să spun că cele 30% din acumulările fiscale din municipiu, care rămân la bugetul local, nu sunt suficiente pentru a finanţa municipalitatea, dar nu-am putere să schimb acest lucru, stabilit de administraţia publică centrală prin lege, deşi nu există altă capitală care să transfere 70 la sută din acumulări la Guvern. Dar nu avem încotro, dacă vrem să ne mişcăm înainte - trebuie să ne îndeplinim obligaţiunile pornind de la ceea ce avem”, a subliniat Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo.
  • primarul despre salarii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.