Numărul deceselor provocate de coronavirus în China a ajuns la 304. Premierul Chicu a convocat o ședință la Guvern

Numărul persoanelor decedate în urma contractării coronavirusului de tip nou în China a ajuns la 304 morţi. Autorităţile din provincia Hubei, focarul epidemiei, au anunţat duminică, 2 februarie, 45 de decese noi. Premierul Ion Chicu a convocat, în dimineața zilei, o ședință la care responsabilii au raportat ce măsuri sunt întreprinse pentru a ține situația sub control în Republica Moldova. Pe final, a fost adoptată o hotărâre, în care au fost stabilite măsurile ce urmează a fi întreprinse de instituțiile statului. De asemenea, s-a decis evaluarea în continuare a riscurilor pentru sănătate publică, cu atribuirea la necesitate a unui cod de alertă, transmite IPN.

„Obiectivul principal al discuției este evaluarea stării de pregătire a țării pentru, din păcate, o nouă provocare pe plan internațional legată de răspândirea acestui nou coronavirus. Și în legătură anunțarea de către OMS a urgenței publice internaționale”, a declarat premierul Ion Chicu. Potrivit lui, toate guvernele lumii întreprind acțiuni complexe pentru a asigura siguranța sănătății populației. Șeful executivului a mai spus că nu trebuie admise speculații și panică la subiectul coronavirusului.

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că primul caz de infectare cu coronavirus de tip nou a fost înregistrat în decembrie 2019, dar în prima săptămână a lunii ianuarie erau deja 59 de pacienți, numărul acestora fiind în creștere. „Coronavirusurile – o familie de virusuri care infectează atât animalele, cât și oamenii. Coronavirusurile umane pot cauza simptome similare răcelii comune, în vreme ce altele cauzează boli mai severe – pneumonii cu sindromul respirator acut sever”, a explicat ministra. Coronavirusurile umane se răspândesc prin contact personal neprotejat cu o persoană infectată: atingere, strângere de mână. Semnele și simptomele sunt de obicei respiratorii și includ febră, tuse, dificultăţi la respirație și alte simptome asemănătoare răcelii comune. Ministra a mai spus că rujeola, difteria și tuberculoza sunt boli mai contagioase decât coronavirusul.

Viorica Dumbrăveanu a menționat că au fost dispuse mai multe măsuri de prevenire și control. Instituțiile medico-sanitare sunt asigurate cu medicamente și consumabile pentru o perioadă de 60-90 de zile. Stocul de medicament antiviral Tamiflu, în 58 de instituții, constituie 1180 ambalaje, suficient pentru acoperirea medicamentoasă a cazurilor de infecții respiratorii pentru perioada sezonieră. Totodată, a fost realizată procurarea suplimentară a 3114 ambalaje.

Ministra a precizat că în Republica Moldova nu este înregistrat niciun caz de coronavirus de tip nou, iar situația epidemiologică în țară este monitorizată în permanență.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.