Numărul de marfare care trec prin regiunea transnistreană va creşte peste o perioadă, oficiali
De la 26 aprilie, când a fost reluată circulaţia trenurilor marfare prin regiunea transnistreană, 492 de vagoane încărcate cu marfă au fost transportate în ambele direcţii pe acest segment, potrivit datelor întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”. Solicitat de Info-Prim Neo, viceministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Valeriu Ciubuc, s-a arătat optimist că numărul marfarelor care traversează regiunea va creşte peste o perioadă, când se vor coace cerealele, dar şi după ce vor fi negociate tarifele şi coordonat noul traseu.
Viceministrul a subliniat că deocamdată se transportă metal, pietriş şi cărbune. Potrivit lui Valeriu Ciubuc, tarifele aplicate pentru transportarea mărfii prin segmentul transnistrean mai trebuie negociate. „Deocamdată nu se vede mare diferenţă la preţuri cum se parcurge acum şi cum se parcurgea pe linia veche. Câţiva ani ne-am mişcat într-un fel şi acum sunt alte acte normative care trebuie studiate”, a spus viceministrul.
Unii agenţi economici nu se grăbesc să apeleze la căile ferate de pe segmentul transnistrean pentru că acest lucru ar presupune coordonarea noului traseu cu importatorii sau exportatorii, iar acest lucru necesită timp.
Director general al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, Vitalie Struna, a declarat că este devreme să se vorbească despre unele progrese deoarece mulţi ani această direcţie, prin regiunea transnistreană, a fost închisă şi este nevoie de timp pentru ca agenţii economici să-şi schimbe contractele. Vitalie Strună a mai spus că în perioada următoare întreprinderea doreşte să lanseze un tren cu platforme pentru containerele din Iliciovsk, regiunea Odesa, prin regiunea transnistreană spre Chişinău, care va circula săptămânal, conform unui grafic.
Şeful Serviciului trafic de la „Calea Ferată”, Ion Paladi, a spus că în prezent cele mai multe trenuri cu marfă prin regiunea transnistreană trec prin segmentul „Râbniţa-Slobodca”, unde este Uzina Metalurgică, iar cele mai puţine – pe segmentul de cale ferată „Cuciurgan-Bender”.