Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 69 după examinarea contestațiilor și constituie circa 11600. Din total, circa 9400 sunt candidați din licee, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.
Cele mai multe contestații au fost depuse la proba de examen „Limba și literatura română” – 2075. În urma examinării contestațiilor, au fost majorate în jur de 1800 de note, ceea ce constituie peste 20% din numărul notelor contestate și aproape 3% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de bacalaureat.
Rata de promovare a absolvenților din licee a crescut cu 0,44 puncte procentuale și constituie apoximativ 85%, comparativ cu circa 88% la aceeași etapă din cadrul sesiunii 2021. Rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență a crescut cu 0,43 puncte procentuale și constituie 43%. Pentru studenții anului întâi compensator din universități și pentru candidații înscriși în regim de externat, rata de promovare nu s-a modificat și constituie aproape 46%.
Rata de promovare totală a crescut cu 0,39 puncte procentuale și constituie peste 65%, comparativ cu circa 73%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2021.
Totodată, se observă o creștere a mediei obținute de absolvenți în cadrul examenului. Pentru candidații din licee media mediilor la examenul național de bacalaureat 2022 este 7,36, față de 7,28 în 2021.
3288 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 3190 în 2021, 932 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 821 în 2021, iar 49 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 18 candidați în sesiunea 2021.
În perioada 18-25 iulie va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de bacalaureat la 27 iulie, iar rezultatele finale – după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la 1 august.