Numărul licenţelor de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice eliberate în anul 2015 aproape s-a dublat. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a eliberat anul trecut 48 de licenţe în acest sens, iar cifra depăşeşte cu 92 % numărul licenţelor acordate în anul 2014. Totodată, ANRCETI anunţă că a mai reperfectat opt licenţe deţinute de furnizori pentru extinderea ariei de furnizare a serviciilor, transmite IPN.
Conform raportului, creşterea înregistrată anul trecut se datorează, în mare parte, reînnoirii a 27 de licenţe pentru serviciile de televiziune analogică terestră, care expirau la 17 iunie 2015, când urma să fie finalizată tranziţia de la televiziunea analogică la cea digitală. Astfel, la cererea furnizorilor serviciilor de difuzare şi retransmisie a programelor audiovizuale de televiziune terestră analogică ale căror licenţe tehnice expirau, ANRCETI a eliberat licenţe noi pentru a se asigura continuitatea serviciilor respective.
În acelaşi an, ANRCETI a mai eliberat 17 licenţe pentru difuzarea programelor audiovizuale pe cale radioelectrică terestră, două licenţe pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice mobile celulare şi două licenţe de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio pentru organizarea şi operarea primelor două multiplexe naţionale (multiplexele A şi B) de televiziune digitală terestră.
Pe parcursul anului trecut ANRCETI a mai eliberat 39 de licenţe pentru utilizarea resurselor de numerotare în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice. În baza acestor licenţe ANRCETI a atribuit furnizorilor peste 433 de mii de numere de telefon. La începutul anului 2016, furnizorii de pe această piaţă deţineau împreună peste 7,9 milioane de numere atribuite de ANRCETI.
Conform legislaţiei în vigoare, canalele/frecvenţele radio şi resursele de numerotare pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice sunt resurse limitate aflate în proprietatea publică a statului şi sunt gestionate de către ANRCETI.