Nu vedem riscuri să evolueze cursul valutar cu volatilitate sporită, funcționar BNM

Leul moldovenesc a dat dovadă de rezistență la șocurile suprapuse – pandemie, război, inflație, costul energiei și al alimentelor. Acesta este un rezultat al activității Băncii Naționale a Moldovei, un rezultat al faptului că este un nivel adecvat al rezervelor, iar instituția este gata să intervină în piață când este nevoie. O spune directorul Departamentului piețe financiare al BNM, Daniel Savin. În opinia sa, cursul valutar o să fluctueze conform tendințelor pieței. Însă, dacă se vor adeveri prognozele legate de creșterea economică și inflația în coridor, nu ar exista riscuri pentru cursul oficial sau cursul valutar să evolueze cu volatilitate sporită. Deci, el la fel se va stabiliza și va crea premise pentru această dezvoltare, transmite IPN.

„Cursul oficial este, de fapt, oglinda pieței. Noi avem un curs oficial care reflectă rata reală din piață. Deci, în reglementările existente la Banca Națională putem vedea că, de fapt, cumulând informația din piață despre tranzacțiile reale pe care le fac băncile, conform anumitei proceduri, noi calculăm cursul oficial. Și noi o facem în acest moment față de dolarul SUA. Deci, tranzacțiile făcute de către bănci până în ziua curentă, și aici avem două piețe: piața băncilor cu clienții și piața băncilor între ele, sau interbancară. Toate aceste operațiuni se raportează Băncii Naționale și noi facem un calcul al cursului mediu ponderat”; a declarat Daniel Savin în cadrul podcastului BNM „Dă sens banilor”.

Potrivit lui, de regulă se alege valuta cea mai utilizată sau una din cele mai utilizate, se calculează cursul monedei naționale față de această valută, iar ulterior se aplică ratele de pe piețele internaționale la cursul respectiv și se calculează cursul, în cazul Moldovei al leului față de alte valute, multiplicând cursul leu-dolar față de celelalte valute.

Atunci când intră pe pagina BNM pentru a vedea cursul stabilit, cetățeanul trebuie să înțeleagă că acest curs este rata pe care băncile licențiate o tranzacționează cu clienții lor în ziua respectivă, de fapt în ziua precedentă. Potrivit funcționarului BNM, este important de menționat că ratele pe care banca națională le publică sunt niște rate informative, utilizate doar în scopuri contabile. Ele nu reprezintă un reper pentru tranzacții reale.

Daniel Savin s-a referit și la modul și motivele din care leul se poate aprecia sau, dimpotrivă, devaloriza. „Valuta străină este ca și o marfă. Deci, ea are un preț. Și cumpărătorii, și vânzătorii influențează prețul la această marfă. Când este cerere sporită de valută în piață, adică avem mai mulți cumpărători, încercăm să înțelegem ce factori influențează că avem cerere sporită”, susține șeful Departamentului piețe financiare al BNM.

„Noi suntem mulțumiți de faptul că instrumentele aplicate de Banca Națională ne-au permis să nu admitem fluctuații excesive ale cursului, respectiv nivelul rezervelor pe care le deține Banca Națională a demonstrat că este adecvat și ne poate ajuta în situații de criză, în special în cadrul operațiunilor valutare sau ale cursului de schimb”, a mai spus Daniel Savin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.