Nu văd un pericol ce ar ameninţa voinţa politică de integrare europeană a ţării, Galina Balmoş

[Sondaj Info-Prim Neo din ciclul „Moldova-20! Încotro?”, cu Galina Balmoş, vicepreşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM] Solicitată de Info-Prim Neo privind oportunitatea includerii în Constituţie a unei prevederi speciale legate de orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, Galina Balmoş, vicepreşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a declarat că nu vede un pericol ce ar ameninţa cursul de orientare pro-europeană a Republicii Moldova. Ea a precizat că aceasta este poziţia sa personală, poziţia fracţiunii urmând a fi consultată. „Chestiunile abordate de dumneavoastră implică o atitudine a fracţiunii PCRM pe care la această etapă nu am pus-o în discuţie. De fapt, nu am avut nişte discuţii cu referire la modificarea Constituţiei în contextul introducerii unor prevederi despre vectorul european al Republicii Moldova. Nu cred că, având responsabilitatea vicepreşedintelui fracţiunii, pot să-mi expun opinia neconsultată cu fracţiunea. Cel puţin eu nu văd un pericol ce ar ameninţa voinţa politică de integrare europeană a ţării chiar şi în lipsa unor prevederi constituţionale la acest subiect. Consider că e necesară consultarea opiniei întregii fracţiuni”, a declarat Galina Balmoş, vicepreşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM. [Svetlana Cojocaru, Info-Prim Neo] {[Notă Info-Prim Neo:] Mai multe detalii la tema privind garantarea ireversibilităţii procesului de modernizare a ţării pot fi găsite în episodul I al analizei „Moldova, fără duşmani interni”, publicat la 1 august 2011, şi episodul II, publicat la 9 august 2011.}

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.