Nu s-a schimbat nimic spre bine, raport LADOM
Liga Apărării Drepturilor Omului din Moldova (LADOM) a prezentat al treilea raport de monitorizare privind procesul electoral la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. Folosirea resurselor publice în folosul concurenţilor electorali, intimidarea alegătorilor, cadourile electorale sunt doar câteva încălcări depistate de comisia de observatori LADOM.
„Dacă e să luăm în calcul toate încălcările ale legislaţiei electorale pe care le-am menţionat în raport, putem spune că alegerile din 29 iulie vor fi nelibere, sau, în cel mai bun caz, parţial libere”, a declarat Paul Strutzescu, preşedintele LADOM la o conferinţă de presă luni, 27 iulie. Strutzescu a adăugat că, spre deosebire de rapoartele precedente, s-a înregistrat o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce priveşte corectitudinea desfăşurării campaniei electorale şi tehnicile utilizate de concurenţii electorali.
Printre încălcările enumerate de observatorii LADOM a fost şi amplasarea afişajului electoral pe locurile interzise.
LADOM vine cu o listă de recomandări pentru Comisia Electorală Centrală, prin care solicită de la aceasta întocmirea unui raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate şi crearea unui mecanism de verificare a listelor electorale.
Raportul prezentat de LADOM reflectă situaţia electorală în perioada de 16-27 iulie 2009. Este al treilea raport la întocmirea căruia au fost antrenaţi peste 2000 de observatori, amplasaţi în localităţile din toate raioanele republicii.