Nu în toate troleibuzele de pe rutele selectate pentru testarea sistemului de taxare electronică, în capitală, se poate plăti deja cu cardul. În unele din ele încă se percep doar plăți cash. Contactat de IPN, directorul Regiei Transport Electric Chișinău, Dorin Ciornîi, a precizat că procesul de trecere la taxarea electronică va dura până la două săptămâni.
Dorin Ciornîi a menționat că, parcursul săptămânii curente, vor fi instalate dispozitive în mai multe unităţi de transport, iar în două săptămâni se va putea plăti cu cardul în toate cele 90 de troleibuze selectate pentru proiectul pilot.
Proiectul-pilot de taxare electronică în unitățile de transport public din capitală a fost lansat în data de 16 martie și va dura timp de şase luni. Rutele selectate sunt rutele de troleibuz 10, 22 și 30 și rutele de autobuz 2 și 5. Unitățile de transport vor fi echipate cu validatoare mobile pentru acceptarea plăţilor fără numerar.