Nu există altă cale decât integrarea deplină a Republicii Moldova în UE, ambasador

Ședința comună a guvernelor de la Chișinău și de la București este preconizată să aibă loc pe parcursul lunii februarie, iar data concretă urmează să fie anunțată de prim-miniștrii din România și Republica Moldova. O spune ambasadorul moldovean la București, Victor Chirilă. Potrivit lui, parteneriatul strategic dintre cele două state va ajuta la integrarea europeană a Republicii Moldova. Or, nu există altă cale decât integrarea deplină a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Mesajul meu este să valorificăm pe deplin foaia de parcurs pe care președinții, șefii noștri de state au semnat-o în luna noiembrie. Interconectarea noastră infrastructurală, fie că vorbim de sectorul energetic, fie că vorbim de rețelele de transport, fie că vorbim de infrastructura noastră vamală, fie că vorbim de economie, de sporirea volumelor comerciale – toate aceste lucruri vor face din parteneriatul nostru strategic, piatra de temelie a integrării noastre europene. E clar pentru toată lumea că nu poate fi integrare europeană sau nu putem ajunge membri ai Uniunii Europene dacă nu suntem interconectați în toate domeniile cu România”, a declarat Victor Chirilă într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Ambasadorul constată că România mereu, indiferent de evoluțiile politice de la Chișinău, a acordat susținere, a fost alături de Republica Moldova la Bruxelles și în alte capitale europene. „Chiar și la reuniunea ambasadorilor cu președintele României, Klaus Iohannis, dl. Iohannis a reiterat susținerea necondiționată pentru Republica Moldova pe calea integrării europene, a vorbit despre acest lucru în contextul necesității ca UE să extindă aria de prosperitate, de democrație și securitate dincolo de actualele hotare, ceea ce înseamnă să nu se oprească pe Prut. Și a vorbit despre Republica Moldova anume în acest context, și a reiterat susținerea sa personală, dar și a autorităților din România pentru viitoarele reforme, pentru proiectele care urmează să fie implementate între statele noastre, dar și pentru soluționarea inclusiv a crizei energetice cu care se confruntă Republica Moldova”, a notat oficialul.

În opinia sa, pentru a da un impuls și mai mare cooperării bilaterale comercial-economice, este nevoie de a îmbunătăți infrastructura de transport, a drumurilor, podurilor și, de asemenea, de a eficientiza activitatea vămilor celor două state. „Nu întotdeauna suntem mulțumiți de activitatea lor, de felul în care are loc fluxul mărfurilor și al pasagerilor, de aceea se lucrează în prezent, a fost inițiat un proiect de modernizare a vămilor noastre de la Albița și Leușeni, de la Giurgiulești și de la Sculeni. Deci, toate aceste vămi urmează să fie modernizate pe parcursul acestui an, astfel încât în 2023 deja să avem o infrastructură de calitate, de care să beneficieze cetățenii noștri și întreprinderile din ambele țări”, a menționat Victor Chirilă.

Referindu-se la oportunitatea de a aduce mai mult capital românesc în Republica Moldova, ambasadorul a declarat că acest lucru este în atenția ambasadei. „Ne propunem pe parcursul acestui an să mobilizăm, de exemplu, antreprenorii noștri care sunt investitori importanți în economia României, să-i încurajăm să se asocieze, astfel încât vocea lor să fie auzită mai bine și ascultată mai bine aici, în România. De asemenea, ne propunem să îmbunătățim contactele noastre cu mediul de afaceri românesc care are interese pentru a investi în țara noastră”, a remarcat diplomatul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.