„Nu avem personal, sediu și tehnică”, răspunde Procuratura Anticorupție criticilor Maiei Sandu

Procuratura Anticorupție reacționează după ședința Consiliului Suprem de Securitate, la care s-a discutat despre necesitatea unor schimbări în cadrul instituției, în contextul unui eșec total în lupta împotriva corupției mari. PA invocă o lipsă gravă de personal, inclusiv procurori și ofițeri, precum și lipsa unui sediu funcțional și ai tehnicii speciale de investigație, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Procuratura Anticorupție salută mesajul Consiliului Suprem al Securității privind impulsionarea procesului de fortificare și capacitare a instituției, atât structural cât și legislativ. „Amintim că începând cu 1 martie, competențele de investigare a infracțiunilor de corupție au fost delimitate, Guvernul antrenându-se intru-un proces de capacitare a Procuraturii Anticorupție, proces care la moment este în desfășurare, fiind unul complex, conform planului de acțiune al Comisiei Europene și strategii naționale anticorupție”, se arată în comunicat.

Instituția invocă faptul că se atestă o vacanță a funcțiilor de circa 50%, dar și lipsa unor resurse bugetare adecvate sarcinilor și atribuțiilor procuraturii, inclusiv lipsa unui sediu funcțional și de tehnică specială de investigație.

„În urma ultimelor modificări legislative, intrate în vigoare în martie, Procuratura Anticorupție nu mai are competența de a investiga corupția electorală, însă Guvernul ar putea lua în calcul experiența Procuraturii Anticorupție de a investiga astfel de cazuri și de a combate acest flagel antisocial, care erodează sistemul securității naționale. Avem convingerea că măsurile guvernamentale ulterioare vor genera o întărire a capacităților funcționale ale Procuraturii Anticorupție în volum deplin conform angajamentelor asumate față de cetățenii Republicii Moldova și a partenerelor externi”, se mai arată în comunicatul PA.

Consiliul Suprem de Securitate a recomandat astăzi Guvernului să vină cu schimbări în cadrul Procuraturii Anticorupție. Președinta Maia Sandu a declarat după ședința CSS că PA a înregistrat un eșec total în lupta împotriva corupției mari și mai ales pe lupta împotriva corupției politice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.